Prognoză meteo 06 aprilie 2016 – și mai cald, apar ploile

TEMPERATURI:

– Așa cum vorbeam încă de la începutul săptămânii, traversăm o perioadă de anomalii termice foarte puternice, anomalii care fac din această perioadă una de vară. Lucrurile încep să se simtă și la nivelul temperaturilor minime, care, în noaptea ce urmează, vor pleca de la valori de 5-7 grade la nivelul zonelor montane, 8-10 grade pe Moldova, Transilvania și Maramureș. Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Banatul și Crișana vor avea parte de temperaturi de 11 – 13 grade. Maximele sunt și mâine în creștere, cu valori de 15 – 17 grade în zonele montane înalte, 22 – 24 de grade în Moldova, Subcarpați, Transilvania, Maramureș, Crișana, Dobrogea și cea mai mare parte a Banatului. Muntenia, Oltenia și vestul extrem al Banatul vor avea din nou parte de temperaturi de peste 25 de grade, ce izolat se pot duce chiar și spre 26 – 27 de grade.

image

image

NEBULOZITATE:

–  O nouă zi în care puținii nori ce își vor putea face apariția pe cer vor fi doar de decor.

image

CEAȚĂ:

– Față de zilele precedente ceața câștigă ceva mai mult teren, urmând să fie prezentă pe Muntenia și Moldova, în zona Moldovei urmând să avem și zone unde vizibilitatea să scadă chiar și sub 200 și 50 de metri. Din fericire, până la primele ore ale dimineții, aceasta se va dispersa.

image

PRECIPITAȚII:

– Ne putem aștepta la ceva ploi pe zona Meridionalilor și a dealurilor Subcarpatice, mâine spre seară.

image

VÂNT:

– O zi cu vânt liniștit, doar pe Crișana ne putem aștepta, la orele prânzului, la ceva adieri un pic mai puternice.

image

FENOMENE CONVECTIVE:

– Valorile CAPE vor fi mâine pe arii extinse la valori peste 500, chiar și spre 700 – 800 J/Kg. Și Lifted Index va fi la valori optime, de –3, –5 chiar și –6 grade. În condițiile în care așteptăm și precipitații pe zona Meridionalilor mai ales, ne putem aștepta și la fenomene convective asociate.

image

image

CONCLUZII:

– O nouă zi foarte caldă, cu precipitații mai ales pe zonele montane, spre seară.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s