Prognoză meteo 01 martie 2016 – vine primăvara, vin convecțiile

TEMPERATURI:

– Noaptea ce urmează vine cu temperaturi cu adevărat primăvăratice la nivelul întregii țări, temperaturi potrivite mai degrabă pentru maxime de final de martie decât pentru o noapte de sfârșit de februarie, început de martie. Minimele vor pleca de la valori de de 3-4 grade în zonele montane înalte, ajungând la 7 – 9 grade pentru toate celelalte regiuni. Pe sudul extrem și în zona Transilvaniei se pot atinge chiar valori de 11 – 12 grade. Maximele vor pleca de la 4-6 grade în zonele montane, 7-9 grade în Banat și Crișana, 11- 13 grade în Transilvania, Maramureș, nordul Crișanei, Dobrogea și zona Subcarpaților. În Moldova, Oltenia și Muntenia vom avea temperaturi maxime mai potrivite pentru luna aprilie, de 15 – 17, posibil chiar 18 grade.

image

image 

NEBULOZITATE:

– Începem noaptea cu nori joși pe arii extinse, singurele zone unde s-ar putea să avem cer senin urmând să fie interiorul arcului carpatic, sud-estul extrem și sudul Moldovei. Situația nu se va schimba prea mult nici spre dimineață, doar după prânz urmând ca cerul să se degaje în cea mai mare parte a țării, cu excepția vestului și nordului, de unde norii joși nu se dau plecați. Iar spre seară, reapar și pe zona Transilvaniei și sud-vestul extrem.

image

CEAȚĂ:

– Vom avea ceață pe arii extinse în vestul țării, Muntenia, Dobrogea, nordul Moldovei și Oltenia, ceață care izolat poate reduce vizibilitatea sub 200 și chiar 50 de metri. Din fericire, până spre dimineață va dispărea.

image

PRECIPITAȚII:

– Precipitațiile vor fi prezente pe arii extinse încă de la începutul nopții, întâi pe vestul țării, apoi și prin zona de Curbură, Maramureș, Transilvania, dar și sud-estul țării. Intensitatea precipitațiilor va fi de interes în prima parte a intervalului de prognoză, noaptea și dimineață, urmând ca după aceea să vorbim doar de precipitații slabe cantitativ.

image

image

VÂNT:

– Începem ziua cu vânt intens pe toată Moldova. Încet dar sigur intensificările cuprind toată țara, aducând rafale, în Moldova, chiar și de 60 – 65 km/h, în timp ce în celelalte zone se pot atinge și 45 – 50 km/h. După amiaza și seara aduc o liniștire a vântului, chiar dacă nu ne părăsește de tot.

image

ȘANSE FENOMENE CONVECTIVE:

– Renunțând la capitolul zăpadă, încercăm de azi să vedem care sunt șansele să avem parte de fenomene convective, mai ales că și condițiile meteo devin interesante. Valorile CAPE vor avea valori se vor apropia de 500 J/Kg și izolat se pot duce chiar și spre mai sus de atât, pe tot vestul și sud-vestul țării, iar după amiază se pot atinge aceste valori și pe zona Moldovei. Și Lifted Index (LI) va avea valori bune, de –1 spre –3. Zonele unde putem spune că în mod cert vom avea parte de fenomene convective sunt Banatul și Crișana, dar nu putem exclude posibilitatea ca acestea să apară și în alte zone din vest. Deși și Moldova are valori optime, lipsa precipitațiilor de pe aici nu ne oferă speranțe.

image

image

CONCLUZII:

– Spunem adio iernii calendaristice și o facem, cel puțin acum, și meteorologic, intrând în forță în primăvară cu ceva fenomene convective așteptate chiar din prima zi a lui martie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s